Ioan Silvan ( Peceiu, Județul Sălaj, Romania, 27 martie 1959) este un poet, romancier și eseist român. S-a născut cu numele de Ioan Iepure, pseudonimul Silvan fiindu-i atribuit de scriitorii I.D. Teodorescu și Aurel Turcuș, în timpul unei cine la Timișoara, după ieșirea de la Cenaclul Revistei Orizont în vara anului 1988.
BIOGRAFIA IOAN SILVAN
S-a născut pe data de 27 martie 1959, în satul Peceiu, într-o casă mică și sărăcăcioasă, cu mulți copii (cinci). Intre 1966 și 1974 a studiat la Scoala Generală Peceiu. După terminarea gimnaziului se înscrie la Liceul Industrial 2 din Arad, dar este nevoit să se retragă după numai o lună din cauza lipsei resurselor financiare necesare la plata cazării și mesei în internatul școlii. Petrece un an muncind la una dintre fermele fabricii de conserve Refacerea Arad. În septembrie 1975 împlinise 16 ani și se reînscrie la același liceu, dar la clasa de Școală profesională, formată în general din repetenții altor școli care nu fuseseră admiși la liceu. Clasa se desființează pe 1 octombrie același an din lipsă de elevi și Ioan Silvan se înscrie ca ucenic (mecanic mașini și utilaje) la IMAIA Arad, locuind în căminul de nefamiliști al fabricii. Termină cursul de calificare în iunie 1976, este angajat ca muncitor calificat, are un salariu, ceea ce îi permite să se înscrie pentru a treia oară la același liceu, Industrial Nr.2 Arad, cursuri serale, reluând totul de la clasa a IX.
Scrie prima poezie pe clasa a X a, intitulată Noaptea despărțirii, în martie 1978, o imitație a Luceafărului de Mihai Eminescu și o dedică primei sale iubiri, Silviei Cotora, care îl părăsise cu o seară înainte. Au urmat apoi alte încercări literare.
Intrat în treapta a doua de liceu, unde are la catedră somități ale învățământului arădean, (la matematică Panait Marina, zisă Matilda, iar la literatură Rodica Barbeș) prinde drag de matematică, literatură, apoi de filozofie și istorie. Obține diploma de bacalaureat în iulie 1981 și se înscrie la Facultatea de Filozofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Ratează admiterea, este luat în armată în luna septembrie.
După terminarea armatei, martie 1983, se înscrie la Stiințe economice, finanțe și contabilitate, la Universitatea din Timișoara. Ratează și de această dată admiterea, renunțând astfel definitiv la ideea de studenție.
Studiază în particular timp de peste 14 ani filozofia, literatura universală, istoria artelor, citește marii clasici ai literaturii germane și ruse.
În decembrie 1981, în armată, preia toate gărzile schimbul doi și trei și începe să lucreze la romanul Destin Cenzuret, terminat în 1987. Folosind în roman aproape toate numele ofițerilor importanți din regimentul său, Unitatea 01214 Ineu, este scos la raport, i se confiscă manuscrisul ( două caiete) dar îi este restituit după câteva zile.
În semn de protest contra concursurilor de debut în literatură, instituite ca metodă de triere folosită de Securitate, înființează în 1981, editura clandestină Mureșul Arad, unde, până în 1986 își adună în cinci mici volume dactilografiate (Întoarcere, Gânduri în apropiere, Nespuse cuvinte vol. I, Tridentul soarelui, Nespuse cuvinte vol. II), unele dintre poeziile uceniciei sale literare.
Este ortodox, cu toate că după spusele mamei, bătrânul preot Iancu, îl botezase tot folosind liturgia constantinopolitată (ritul bizantin) cu care era obișnuit.
Se căsătorește cu Otilia Lucica Chiș, în iulie 1985 și au împreună o fetiță, Alexandra.
Părinți: Victor Iepure și Maria Iepure
Debutează în revista Orizont din Timișoara, pe 12 august 1988, cu un grupaj de cinci poeme. Un an mai târziu, fiind descoperit și ajutat de scriitorul Mircea Micu, publică, la loc de frunte, alte patru poeme în numărul 26 din 1 iulie al revistei Luceafărul din București.
Editorial debutează cu volumul de poezie Cercul de abur, în1991, la editura Arc Sud din Arad. Timp de zece ani se retrage din zona literară, dedicându-se afacerilor. Înființează la Arad trei tipografii: Nobel Cart, Cabita și Arc Sud însoțite toate trei de mici edituri. Construiește un edificiu în Piața Veche numărul 3 din Arad, cu restaurant și pizzerie, restaurant pe care îl pierde în primăvara anului 2000. Acest eșec produce un adevărat cutremur în conștiința scriitorului (văzându-se aruncat în stradă de cămătari) dar și o forțată întoarcere la literatură.
Din noiembrie 2000 și până în februarie 2001, scrie A cincea evanghelie, o lucrare de filozofie religioasă în care suprapune teoria lui Darwin, despre evoluția speciilor, peste Biblie dând naștere evangheliei darwiniene. Își publică volumul în anul 2001 la editura Nobel Cart din Arad. O cronică elogioasă la acest volum intitulată: A cincea evanghelie un gest de curaj, apare sub semnătura lui Andrei Milca, în Cronica Română de vineri, 1 noiembrie 2002. În analiza sa, autorul articolului îl numește pe Ioan Silvan un călugăr literar, un altfel de Țuțea și scrie că într-o viziune neo-cioraniană, autorul slujește la redescoperirea unui Dumnezeu uitat, care, pur și simplu, nu acceptă să moară așa cum dorea Nietzsche.
Perioada de după eșecul în afaceri este foarte productivă pentru Ioan Silvan, în anul 2002, transpunând A cincea evanghelie în versuri, dedicând fiecărui capitol de proză câte 2-3 poezii. Poeziile au fost publicate în anul 2003 cu titlul Întâi a fost o ploaie de sânge (A cincea evanghelie în versuri). Tot în anul 2003 scrie volumul autobiografic De la Dumnezeu până la mine (nepublicat), mai adaugă două capitole extra la A cincea evanghelie și o republică sub titlul America o escală spre cer.
Fiind un scriitor solitar, nu se înscrie în nicio uniune sau asociație de scriitori și nu primește premii literare. Participă cu proza și poezii la mai multe antologii literare și colaborează la revistele Itaca din Dublin, Cervantes din Satu Mare și Astralis din București.
În anul 2005 emigrează în Spania, este editorialist al periodicului Român în lume din Madrid (2005-2007) cu rubrica Ceasul deșteptător, periodic la care întreține și cronica sportivă, intitulată Lovitura de colț. Muncește timp de mulți ani în agricultură. Scrie poeziile Lacrimi de Castilia la Mancha, Parodie la o specie rară și Poezia de cifre, o inspirată transformare a operațiunilor cu radicali în versuri rimate.
Scrie și publică, în traducerea fiicei sale Alexandra, romanele Aventurile unui jurist nebun (Las aventuras de un jurista loco), primul volum din trilogia SF. Dedesubtul lumii (Bajo el mundo), intitulat Văduva strigoilor (La viuda de los estrigois) și Ceaușescu și fața ridicolă a comunismului (Ceaușescu y la cara ridícula del comunismo).
În februarie 2017, Las aventuras de un jurista loco apare într-o nouă ediție de lux la Luhu Editorial din Alicante. Editura Baudelaire din Paris publică, în traducerea doamnei Gabriela Pavel, prima ediție în franceză a volumului A cincea evanghelie sub titlul (Le Cinquième évangile), în noiembrie același an. Scrisoarea de acceptare la publicare și contractul de editare sunt însoțite, în plic, de o notă cu antetul editurii semnată de directorul editorial, Felix Demian, în care acesta face următoarea precizare: Am fost sedus de calitatea scrisului dumneavoastră și aș fi bucuros să vă regăsiți printre autorii catalogului nostru editorial.
Între 2019 și 2020 lucrează la eseul Cum să le scoți tinerilor spanioli comunismul din cap. Eseul apare în octombrie 2021, în limba spaniolă, în traducerea Doinei Făgădaru, sub sello editorial Independently Publiched și stârnește un val de indignare și amenințări la adresa autorului, pe rețelele de socializare.