După „scandalul” ultimei cărți a lui Alexandru Ecovoiu, „Sigma”, o luptă cu tabuu-rile bisericești, avem în față o nouă carte – „șoc” (la prima vedere) care, după spusele editorului, mai în glumă, mai în serios, este „cea mai importantă lucrare de filozofie religioasă, apărută în lume în ultimele două milenii, după Noul Testament” (!)
„A cincea evanghelie” de Ioan Silvan ( Editura Nobel Cart, Arad, 2001) este mai întâi de orice o întoarcere la Dumnezeul uitat, negat și pierdut de către toți cei care se prefac a trăi într-un secol al mașinilor și Net-ului. „Nevoia de El” îl face pe autor, într-un fel de manifestare neo-cioraniană și un alt pariu pascalian, să-l refuze („Am încercat să te uit!)” și apoi să îngenuncheze și mai evlavios, convins că fără Cel Suprem nu se poate. Creatorul este „Totul – Pâinea, aerul, mânghâierea, binele și calea spre adevăr” . Silvan, un altfel de Țuțea, „un călugăr literar” la început de mileniu III, se roagă la un Dumnezeu ce nu se poate stinge pur și simplu cum „dorea” Nietzsche, și care trebuie să se arate lumii însetate de adevăr, altfel „poporul Tău va bea otrava preparată de semenii lui”. Toată cartea e în sine un dialog peste Timp și dincolo de orice fel de religii cu Divinitatea, o Scrisoare a unui enoriaș luminat.

Andrei Milca
Cronica Română,
vineri, 1 noiembrie 2002